Case history

GALASSINI ROMÂNIA S.R.L.

Soluţia de evidenţă a prezenţei

Domeniul de activitate: Transporturi rutiere de mărfuri
Număr de angajaţi: 153
Pagină Web: www.galassinigroup.com

Fondată în 1936, societatea F.lli Galassini, s-a remarcat de la început printr-un spirit întreprinzător, accelerând transportul de materiale lemnoase şi de construcţie şi introducând conceptul de optimizare spaţio-temporală în domeniul transporturilor. Ulterior prezenţa societăţii se extinde la nivel internaţional, iar domeniul de activitate al acesteia se diversifică, incluzând şi alte servicii, precum depozitarea şi grupajele.

În prezent, Grupul Galassini deţine 4 sedii în Italia şi 3 sedii în străintate, printre care se numără ţi Galassini România S.R.L..
Obiectivul societăţii Galassini este de a acorda un sprijin concret clienţilor, soluţionând probleme de logistică şi optimizând timpii de transport şi, în consecinţă, accelerând prezenţa produselor pe pieţele de destinaţie.

SOFTWARE
People Time Management.

HARDWARE
Terminale de prezenţă fixe (GONG P1ER) şi mobile (MDC).

Pentru un control mai bun al productivităţii firmei din perspectiva evidenţei personalului, Galassini România a stabilit necesitatea înlocuirii sistemului de evidenţă manual, un sistem de altfel rudimentar pentru amploarea activităţii sale, cu o soluţie pentru automatizarea proceselor de evidenţă, control şi gestionare a datelor inerente prezenţelor/absenţelor personalului.
Astfel s-a dorit eliminarea erorilor umane la nivel de pontaj, erori inevitabile în cazul unei societăţi cu mai multe secţii şi cu o forţă de muncă mobilă la nivelul acestor secţii.
Aceste necesităţi ale societăţii nu vizau doar o soluţie personalizată la nivel de software, ci şi o soluţie la nivel de hardware, care să asigure colectarea mobilă a datelor de pontaj.

Pentru a răspunde exigenţelor clientului, Zucchetti România i-a prezentat acestuia soluţia pentru automatizarea proceselor de evidenţă, control şi gestionare a prezenţei, People Time Management.

Acest program permite:
preluarea pontărilor de intrare şi ieşire a angajaţilor;
semnalarea abaterilor de la orarele de lucru definite;
responsabilului să controleze datele cu privire la orele de prezenţă şi de absenţă ale personalului;
gestionarea datelor cu scopuri statistice ţi elaborarea valorilor necesare calculului salariilor;
tipărirea foii de pontaj în funcţie de normativa în vigoare;
gestionarea oricărui tip de orar în conformitate cu prevederile contractului de muncă.

La nivel de hardware, soluţia Zucchetti a prevăzut pe lângă instalarea terminalului de pontaj fix, şi utilizarea terminalelor mobile de colectare a datelor, de tip MDC. Aceste terminale mobile permit colectarea automatizată a datelor de pontaj în cazul forţei de muncă mobile.

Răspunsul îl primim de la domnul Călin Aron, Director de Transport, Galassini România:

"Am ales soluţia Zucchetii de automatizare a gestiunii prezenţelor, deoarece este vorba de un software intuitiv, extrem de flexibil şi de personalizabil. Din punct de vedere al hardware-ului, soluţia Zucchetti a răspuns tuturor cerinţelor noastre, oferind posibilitatea colectării datelor atât cu terminale fixe, cât şi cu terminale mobile, aspect extrem de important având în vedere caracterul mobil al muncii desfăşurate de o parte din personalul nostru."